Despre nivelul de dezvoltare a oricărei ţări se judecă, întâi şi întâi, după modul cum trăiesc în această ţară bătrânii şi copiii. La noi, ei o duc prost de tot. Au astăzi copiii Moldovei vreun motiv ca să le spună celor din Parlament, Guvern şi chiar Preşedenţie: – „Vă mulţumim pentru copilăria noastră fericită?”

Pentru care bine, oamenii în etate de la noi le-ar spune: - „Mulţumim, stimaţi guvernanţi, pentru bătrâneţea noastră liniştită?” Nu au pentru ce s-o facă. Şi tac, fără să le spună nimic. Când li se fură copilăria, copiii noştri tac. Când nu au parte de o bătrâneţe asigurată, bătrânii noştri nu scot un cuvânt. Şi pentru copii, şi pentru bătrâni – Moldova de astăzi este un pământ nemilos, unde supravieţueşti cu greu.

La 1 iunie, în majoritatea ţărilor lumii este sărbătorită Ziua Internaţională pentru Protecţia Copiilor. Această zi a devenit nu doar un prilej de bucurie pentru copii, dar şi un motiv de atenţionare a celor maturi despre faptul că ei, copiii, au nevoie în permanenţă de sprijin, protecţie şi apărare, că maturii sunt responsabili faţă de copii.

Pe drept cuvânt, frapează atitudinea afişată de guvernarea noastră în problemele ce ţin de prezentul şi de soarta de mâine a generaţiei tinere. Doar este bine ştiut că viitorul Moldovei depinde în totalitate de nivelul de dezvoltare, instruire şi educaţie a copiilor noştri. Ce şi cum va fi mâine ţara: un stat prosper sau un stat muribund? Avem dintre acei care consideră că lozinca „Copiii sunt viitorul nostru” nu a fost nimic altceva decât un clişeu propagandistic. Totuşi, a fost mai mult decât un clişeu – a fost o absolută realitate!

Copiii sunt moştenirea noastră, ei trebuie să trăiască în fericire şi bunăstare. Orişicare om cu mintea lucidă înţelege că aşa ar trebui să fie. Aici, să ne gândim: ce a făcut şi ce face statul moldovenesc pentru copiii ţării? Nimic de amintit. Nici vorbă, la prima vedere, se face şi la noi ce se face la toţi. Tradiţional, la 1 iunie, au loc un şir întreg de manifestaţii dedicate copiilor. Instituţiile de stat şi organizaţiile obşteşti, întreprinderile de producere şi business-companiile organizează şi participă la diverse concursuri şi festivaluri pentru copii, pe scene evoluiază corurile şi ansamblurile de copii, pe terenurile de joacă şi pe stadioane au loc întreceri şi sărbători sportive. Sunt organizate acţiuni de binefacere pentru ajutorarea copiilor socialmente defavorizaţi. Se fac multe şi de toate. Lipseşte principalul – întregul pachet de legi privind apărarea de către stat a drepturilor copilului şi a maternităţii. La noi, atât în rândul funcţionarilor, cât şi în societate, mai persistă obiceiul de a considera că „drepturile copilului” este ceva artificial. Statul priveşte spre copil doar ca spre cineva care necesită dragoste şi îngrijire în zile de eveniment. Pentru stat, copilul nu este un subiect al dreptului. Neavând apărare prin legi corespunzătoare, copiii noştri continuă să rămână ostatici ai lăcomiei funcţionarilor, ai violenţei din familie, ai agresiei de rutină a celor maturi. Pentru ei, copiii, statul nostru alocă mijloace bugetare pe principiul „ce a mai rămas”.

Drepturile copilului înseamnă, în primul rând, legile adoptate şi implementate de stat, legile care oferă copiilor dreptul la o viaţă asigurată şi demnă, dreptul la instruire şi educaţie de calitate, dreptul la sănătate. Să ne întrebăm: la noi, aceste drepturi, sunt asigurate pe deplin prin lege? Nici pe departe. Pe guvernanţii de astăzi nu-i deranjează nici chiar obligaţiunea lor constituţională de a asigura copiii cu cel puţin munimul de existenţă. Ei au „probleme” mult mai grele. În dorinţa de a se menţine cât mai mult la putere, ei asudă în dezbateri despre necesitatea schimbării Constituţiei, fără să-şi mai bată capul că Constituţia trebuie mai întâi respectată şi îndeplinită. Să vorbim despre instruire şi educaţie? Ce să spunem? Că de atâţia ani nu reuşim să avem un normal Cod al educaţiei? Că profesia de pedagog nu are prestigiu? Că profesorii noştri muncesc din greu, primesc puţin, iar mulţămire de la stat nici pe departe? Iată, şi se duc în alte ţări să-şi caute o altă fericire. Şi dacă pleacă, atunci, aici, în Moldova, cine vor fi „semănători de bine, de dragoste de ţară, de respect pentru străbuni”? Poate funcţionarii de stat se apucă? Poate poliţiştii de la centrele de triere? Sau lăsăm ca strada să le pună pe toate la locul lor? Cine dintre funcţionarii sus puşi este gata să asculte rugăminţile disperate de ajutor ale părinţilor, atunci când copiii bolnavi ai acestora sunt pe moarte, iar părinţii nu au bani pentru operaţie sau pentru medicamentele mult prea scumpe?

Se va trece şi acest 1 iunie. Mai departe, ce facem? Formulăm rapoarte despre cum a trecut şi le transmitem în instanţele superioare?    Copiii vor uita repede această zi. Majoritatea dintre ei îşi vor petrece vara în oraşe, deoarece tabere de odihnă nu avem, iar dacă au mai rămas, plata pentru odihna copiilor nu ţine de buzunarul părinţilor. La sate, copiii vor fi în câmp, de rând cu părinţii. Să-şi facă şi ei un ban de şcoală. Pentru copiii din ţările dezvoltate, vara este anotimpul odihnei şi distracţiilor. Pentru copiii Moldovei – vara este anotimpul în care se atestă o creştere a mortalităţii infantile în urma accidentelor rutiere şi a cazurilor de înec, este anotimpul în care criminalitatea şi narcomania infantilă adaugă în mod rapid noi victime.

Sărbătorind Ziua Internaţională a Protecţiei Copilului în condiţiile când statul nostru a făcut extrem de puţin pentru acest copil, nu este cazul să venim cu discursuri patetice. Nu ni se cer jurăminte de dragoste pentru ei. Nu trebuie să-i ridicăm în braţe, pentru a poza în faţa camerelor de luat vederi. Trebuie, pur şi simplu, să înţelegem că ei au nevoie de ajutorul nostru pentru ca să evadeze, odată şi odată, din copilăria lor nefericită. Să începem, aşa cum propunem noi, social-democraţii, prin a le asigura minimul de existenţă.

           

Înclin să cred, că deputaţii Parlamentului şi membri Guvernului cunosc foarte bine conţinutul programelor sociale privind protecţia Maternităţii şi a Copilăriei, adoptate de ţările membre ale Uniunii Europene. Chiar să nu le fie jale de Moldova? Sau poate le place în ce conditii trăiesc copii noştri?

O vechi proverb oriental spune: „Dacă copilul vostru a pornit să meargă, aveţi grijă ca el să păşească pe o cale corectă”. Aşa dar, să avem grijă ca la noi, în Moldova, copiii să trăiască în familii complete, să fie veseli şi fericiţi, să aibă noroc de dascăli înţelepţi, să fie asiguraţi cu tot necesarul pentru a se pregăti de viaţa matură, cu totul ce le-ar oferi încredere în propriile puteri, dorinţă de a trăi, de a crea şi de a edifica. Dacă reuşim să îndeplinim această obligaţiune a noastră, să fim siguri de faptul că ei, copiii Moldovei, ne vor spune tuturor „Mulţumesc!”.

Victor Şelin,

Preşedintele Partidului Social Democrat din Moldova