Declaraţia Partidului Social Democrat

Demnitatea naţională a unui popor se regăseşte în independenţa şi suveranitatea statului. Odată ce principiile unui stat de drept democrat prezintă independenţa drept valoare supremă, atunci şi poporul acestui stat este o naţiune liberă în drepturi şi liberă de a-și dezvolta prezentul și a-și alege viitorul.

Par a fi nişte lucruri simple, dar în acelaşi timp pierdute pentru Republica Moldova, căci actuala guvernare timp de 4 ani a reuşit să ne lipsească de tot ce era mai valoros în acest stat realizînd o tranzacție de transmitere a țării noastre clanurilor mafioto-oligarhice și grupărilor euro-americane.

Un stat își pierde definitiv independența atunci, cînd nu mai are dreptul la deciziile proprii, atunci, cînd pentru el decid alții, atunci, cînd cetățenii devin robi ai unui sistem străin.

Anul 2014, este anul în care Republica Moldova și-a pierdut independența, anul în care guvernarea condusă de Filat, Lupu, Ghimpu, Hadîrcă, susținuți de Voronin, Mișin și Dodon au îngenuncheat țara noastră clanurilor euro-americane.

Semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană și preluarea obligațiunilor de executarea a tuturor directivelor UE a lipsit țara noastră de dreptul de a lua decizii proprii, suntem obligați să executăm întru totul mofturile și preferințele liderilor europeni.

Activitatea economică în baza standardelor EU, cu participare obligatorie a companiilor europene, presupune transmiterea întregii infrastructuri a țării noastre companiilor europene, precum și preluarea afacerilor întreprinderilor moldovenești de către companiile europene, inclusiv terenurile agricole.

Asumarea de către actuala guvernare a angajamentelor de participare a Republicii Moldova în acțiuni militare alături de statele membre ale Uniunii Europene, acceptul de a deveni partener militar al forțelor armate americane în lupta contra Federației Ruse, prezența ostașilor americani și activitatea acestora în cadrul Ministerului Apărării, precum și inițiativa de lichidare a statutului de neutralitate a Republicii Moldova împinge țara noastră în diferite conflicte armate fiind obligată să execute ordinele structurilor europene și americane.

Transformarea de către actuala guvernare a tot ce este moldovenesc în românesc și intensificarea discuțiilor privind lichidarea statului Republica Moldova și anexarea acestuia la România, prezintă o profanarea a statalității. Un președinte, care nu-și cunoaște neamul și nu recunoaște valorile naționale ale acestui neam activează doar cu scopul de a distruge această țară. Decorarea cu cele mai înalte distincte în stat a mafioților, corupționerilor și trădătorilor, a celor care au vîndut țara grupărilor euro-americane, demonstrează că statul nu mai aparține poporului.

Ziua independenței, sărbătorită tradițional la 27 august, a fost transformată într-o zi de doliu - ziua pierderii independenței, ziua robiei.

Cu certitudine însă, avem oameni, care trăiesc cu speranţa că această ţară încă mai are şansa să recupereze suveranitatea şi independenţa sa, iar cei care astăzi ne-au lipsit de această proprietate vor răspunde în mod subit în faţa tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.

Data de 30 noiembrie 2014, este ziua în care se poate de făcut schimbarea, ziua în care Republica Moldova poate reveni pe drumul democrației, independenței și suveranității. După această zi totul va fi pierdut.

Este de datoria noastră, a fiecăruia dintre noi, să ne consolidăm și să fim uniți astfel în cît la 30 noiembrie 2014 să nu acordăm vot de încredere partidelor parlamentare.

Trebuie să-i excludem din viața politică și să-i tragem la răspundere.

Viitoarea componență a Parlamentului trebuie formată din reprezentanți ai poporului din fiecare raion, iar membrii Guvernului din oameni cinstiți și onești. Partidul Social Democrat rămîne deschis formării unei liste populare formate din candidații înaintați prin deciziile Marilor Adunări raionale. Doar așa putem readuce independența și suveranitatea țării noastre.