Integrarea în Uniunea Europeană sau Uniunea Euroasiatică, unirea cu România, etc. – teme, ce au fost puse în discuție în platoul postului public de televiziune Moldova 1 în cadrul ...
Vezi tot articolul
Dacă oamenii ar fi mai conștienți de responsabilitatea față de sine și membrii familiei sale, atunci nu vor mai da votul doar unor promisiuni. De această părere este Sergiu ...
Vezi tot articolul
Codul electoral a fost modificat și începând din anul 2018 cetățenii Republicii Moldova își vor alege deputații prin sistemul de vot mixt: 50 de deputați în baza listelor de ...
Vezi tot articolul
  • 1
  • 2
  • 3

Membrii Partidului Democrat aplică prevederile legale în dependență de interesul politic al partidului, iar declarațiile de astăzi ale deputatului Eugeniu Nichiforciuc demonstrează că aceștia își doresc crearea circumscripțiilor uninominale în dependență de potențialul partidului din regiune.

Declarația a fost făcută de către Sergiu Coropceanu, Secretar general al Partidului Social Democrat, membru al Comisiei naționale pentru constituirea circumscripțiilor uninominale, pentru agenția de presă Media Pres Grup.

"Noi în Republica Moldova avem două regiuni unde compact locuiesc etnii, acesta este raionul Taraclia şi UTA Găgăuzia. Dacă noi luăm o decizie ca pe teritoriul raionului Taraclia să constituim o circumscripţie uninominală separată, tocmai bazându-ne pe factorul etnic, așa cum prevede legislația în vigoare, atunci propunerea mea este pentru UTA Găgăuzia să fie constituite trei", a declarat membrul Comisiei pentru crearea circumscripţiilor, Sergiu Coropceanu. 

De asemenea, Sergiu Coropceanu a menționat că nu este corect cînd se face o favoare pentru o etnie și o defavoare pentru alta. ”Dacă în raionul Taraclia circumscripția uninominală va fi constituită din aproximativ 35 de mii de alegători, atunci fiecare dintre cele trei circumscripții din UTA Găgăuzia ar avea în jur de 38 de mii de alegători. Ar fi o abordare corectă atît pentru locuitorii din Taraclia, cît și pentru cei din Găgăuzia”, - a mai menționat Sergiu Coropceanu.

La rîndul său, membru Partidului Democrat și deputat în Parlament Eugeniu Nichiforciuc s-a arătat categoric împotriva acestei propuneri făcînd referință la o discuție anterioară la această temă deși aceasta a avut doar un caracter consultativ, lăsînd să se înțeleagă că pe teritoriul UTA Găgăuzia trebuie să fie constituite doar 2 circumscripții, așa cum s-a mai discutat, adică fiecărei circumscripții revenindu-i ceva mai mult de 65 de mii de alegători.

Paradoxal este că un deputat care ar trebui să fie exemplu în aplicarea corectă a legislației de către fiecare, tocmai propune aplicarea uneia și aceiași prevedere în mod diferit: o circumscripție electorală pentru etnia bulgară constituită din 35 de mii de alegători, iar pentru etnia găgăuză din 65 de mii de alegători.

Vă amintim, că în conformitate cu modificările Codului electoral și Hotărîrii Guvernului nr. 670 din 23.08.2017, p. 33, la constituirea circumscripțiilor uninominale permanente, Comisia va ține cont de faptul ca circumscripțiile uninominale permanente în care locuiesc compact minoritățile naționale vor fi constituite luîndu-se în considerare interesele acestora și ținându-se cont de hotarele unităților administrativ-teritoriale respective.