Modificarea sistemului electoral după proiectul propus de Partidul Democrat împreună cu Partidul Socialiștilor ar putea duce ca cu Republica Moldova să conducă o minoritate, mai exact im grup mic de oameni, care va controla resursele administrative ale statului și care va ține sub control așa zișii deputați aleși pe liste uninominale.

Drept dovadă a acesteia, este specificarea în proiectul democraților-socialiștilor a faptului că deputatul urmează să fie ales dintr-un singur tur. De această părere este liderul social democraților Victor Șelin.

În viziunea Președintelui PSD, guvernarea, în coordonare și cârdășie cu socialiștii, doresc să impună alegerea deputaților dintr-un singur tur, pentru a simplifica modalitățile de corupere a alegătorilor și dezbinare a acestora astfel în cât să-și poată promova candidatul propriu.

”Democrații și socialiștii intenționează să înregistreze un număr mare de candidați pentru fiecare circumscripție electorală, pentru divizarea electoratului, iar aceasta înseamnă că câștigător și viitor deputat poate ieși persoana care a primit susținerea a 7-10 %. În final, 80% - 90% din populația unei circumscripții electorale nu va fu reprezentată. Deși, democrații și socialiștii vorbesc despre reprezentarea localităților în viitorul Parlament prin alegerea a 51 de deputați prin vot direct, în realitate însă, aceste 2 partide își pregătesc mecanisme simplificate de plasare în funcția de deputat a persoanelor sale, pentru a manevra cu ele în interes propriu”, - a menționat Victor Șelin.

”Am salutat intenția Partidului Democrat de a introduce sistemul de vot uninominal prin excluderea listelor de partid și am crezut că sunt sinceri în intenția sa, dar, cu regret, constatăm că aceasta a fost din nou o minciună și că adevărata dorință a acestora se ascundea în intenția comună cu socialiștii de a introduce sistemul de vot mixt, care îi va ajuta să controleze puterea, inclusiv prin așa zișii deputați aflați în robie politică și aleși pe liste uninominale”, a mai menționat liderul PSD.