La prima vederea, s-ar părea că alegerea deputaților pe mandate uninominale propusă de către PDM reprezintă un fel de dictatură populară prin faptul că oamenii nu mai aleg partidele politice ci persoana exactă, care îi va reprezenta într-o nouă legislatură parlamentară, idee promovată insistent în ultimii ani de către Partidul Social Democrat.

După părerea Secretarului general PSD Sergiu Coropceanu, propunerea Partidului Democrat se deosebește esențial de propunerea Partidului Social Democrat. În opinia acestuia, propunerea democraților seamănă mai mult cu o ofertă electorală, care este destul de bine mediatizată și vine să sustragă atenția cetățenilor de la adevăratele probleme ale țării.

”Modificarea doar a procedurii de desemnare și alegere a deputaților în Parlamentul Republicii Moldova nu va avea nici un impact pozitiv. Mai mult ca atît, aceștia vor deveni și mai dependenți de partidul care îl va înainta. Adevăratul beneficiu pe viitor îl va avea doar partidul, care prin schimbarea sistemului electoral va cheltui mai puțini bani pentru întreținerea deputaților/persoanelor concrete în raport cu cheltuielile de întreținere a partidului în prezent și în primul rînd mă refer la partidele de la guvernare”, - a menționat Secretarul general PSD.

De asemenea, Sergiu Coropceanu a accentuat și asupra faptului că proiectul Partidului Democrat prevede menținerea interzicerii de rechemare din funcție a deputatului în cazul în care acesta activează în detrimentul intereselor cetățenilor și statului Republica Moldova (cel puțin pentru primul și ultimul an de mandat), iar acest lucru îl distanțează pe deputat și mai mult de nevoile oamenilor și responsabilitatea față de aceștia fiind preocupat de probleme mai mult cu caracter personal sau de partid. Partidul Social Democrat spre deosebire de Partidul Democrat insistă ca deputatul să poată fi rechemat din funcție în orice timp, în cazul în care nu-și îndeplinește corect și cinstit atribuțiile. În acest sens, Sergiu Coropceanu a dat ca exemplu situația alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, unde la cîteva zile după alegeri s-a aflat despre implicarea tăcită a mai multor deputați în furtul miliardului din sistemul bancar, dar legislația nu prevede rechemarea deputaților și aceștia au rămas sub protecție și în funcție.

Propunerea Partidului Social Democrat, expusă de către Sergiu Coropceanu, prevede o abordare complexă prin reformarea totală a sistemului electoral în care absolut toți reprezentanții cetățenilor: consilierii locali, raionali și deputații să fie aleși doar prin vot direct și nu pe liste de partid.

Cît ține de activitatea deputatului, PSD consideră că acesta trebuie să-și aibă oficiul de bază în orașul de reședință a consiliului raional de unde este delegat, iar pe parcursul exercitării mandatului de deputat să se afle sub monitorizarea și controlul Consiliului raional, pe care îl reprezintă. Toate proiectele de legi și modificări la acestea, trebuie să fie discutate în cadrul ședințelor consiliului raional astfel în cât, deputatul să poată să-și formeze poziția în dependență de viziunile și doleanțele Consiliului raional (reprezentanților tuturor satelor (comunelor) și orașelor din componența acestuia).

Ion MORARU