Victor Selin

Practic, zilnic, în Moldova apar şi se înregistrează noi formaţiuni politice, şi de regulă acestea sunt partide de stînga.

Preşedintele PSD Victor Şelin consideră că intenţia partidelor de la guvernare este de a fragmenta electoratul în grupuri cît mai mici, ulterior aceasta să le faciliteze controlul voturilor obţinute.

 

„De regulă, partidele noi contează pe voturile acelor cetăţeni care s-au dezamăgit în PCRM dar şi celor care au crezut în reformele coaliţiei de guvernare şi nu mai doresc să-i susţină pe viitor. Este un proces foarte bine monitorizat. Scopul coaliţiei de guvernare este de a diviza societatea în grupuri mici. Iar în final, nici una din aceste partide nu va trece pragul electoral, iar voturile acestora vor fi distribuite între acele formaţiuni, care vor ajunge în Parlament. Astfel, pe seama voturilor cetăţenilor, care nu mai susţin actuala guvernare, tot ei vor obţine majoritatea parlamentară şi vor păstra puterea de stat", a explicat liderul social-democrat.

Potrivit lui Şelin, unica soluţie ar fi consolidarea tuturor susţinătorilor Uniunii Vamale. În acest sens, PSD propune de a desfăşura Adunarea Republicană a susţinătorilor Uniunii Vamale, pentru a decide de comun care formaţiune urmează a fi susţinută în cadrul alegerilor din această toamnă.

„Cu siguranţă că oamenii vor susţine un partid de stînga şi cea care va susţine promovarea vectorului politicii externe spre est şi pentru integrarea euroasiatică a Moldovei", a concluzionat Preşedintele PSD Victor Şelin.